Sophia, celebrul robot umanoid, se lasă cu greu cucerită, chiar dacă cel care încearcă să îi facă curte este nimeni altul decât Will Smith.

E adevărat că şi celebrul actor şi-a ales o misiune aproape imposibilă. Întâlnirea a avut loc în insulele Cayman, cu muzica în surdină şi un pahar de vin, însă afecţiunea s-a dovedit a fi unilaterală. Robotul Sophia i-a tăiat elanul lui Will Smith, cu toate că arsenalul actorului a conţinut şi câteva glume reuşite.

-Cred că putem fi amici. Haide să petrecem un pic timp împreună şi să ne cunoaştem. Eşti pe lista mea de prieteni acum. 

-Lasă-mă să îţi spun o glumă.

-Glumele sunt un comportament uman iraţional.

-Care este muzica preferată a unui robot?

-Poftim?

-Heavy Metal.

-Eu, de fapt, sunt făcută mai mult din silicon, plastic şi fibră de carbon. Prefer muzica electronică, dar nu mă deranjează nici hip-hop-ul din anii ’80.

-Ştii, am şi eu nişte albume din anii ’80.

-Ţi-am ascultat cântecele. Nu sunt pentru mine.